photo – @copyright Traian Panghe, Firenze, Uffizzi Galleries, 2022

A promise is a promise, replica-clișeu din toate filmele duios romantice deschid acest articol despre probabil cele mai îndrăgite campanii românești ever. Și când spun asta, nu o s-aduc indicatori argumentativi sau KPI’s calitativi, dar e evident că spoturile la coniacul Unirea cu Dorel au intrat în inima și-n sufletul românului de pretutindeni. N-am știut niciodată exact cine le-a făcut – Caradimu, Feher, CAP, în orice caz.
Un pic de aer în piept, pentru că ce spun aici poate fi revoltător sau stupid pentru mulți dintre voi: mie nu mi-au plăcut niciodată campaniile alea. Nu pentru că n-ar avea un umor și o finețe cinematografică rare. Am lucrat și eu cu Radu Muntean și știu cât de bine reușește să dea un aer cinematografic de clasă oricărei povestioare din advertising care are un oarecare potențial dramatic. Înainte de a fi devenit unul din marii regizori ai Noului Val, Muntean a fost și rămâne probabil cel mai bun regizor din advertisingul românesc.
Sunt extraordinare și te bucuri să le revezi de fiecare dată și descoperi ceva nou, apanajul operelor adevărate, nu? I know, dac-ați ajuns aici, deja vă-ntrebați – băi, ce face ăsta, le laudă, le desființează, că nu mai înțeleg..
Da, e posibil să pară complicat. Pentru că da, mie nu mi-au plăcut.

Reclamele astea scot în față, valorizează și dramatizează tot ce-i mai nașpa în sufletul românului. Miștocăreala psihopată, lenea aia sub care pute pământul, șmecheria care nu duce nicăieri. Tot ce-i mai rău. Și un brand n-ar trebui să facă asta. Oricât de mare e tentația succesului.
Poate pare dur ce zic, dar mie mi se pare că suntem azi unde suntem și pentru că am râs de cum făceau ăia mișto de Dorel. Dorel era omul care muncea și pe umerii căruia stăteau toate. În fond, când vrei să faci treabă, arăți oricum un ciudat. Dacă e să găsesc un merit acestor campanii, e că au pus reflectoare, oglinzi și tot arsenalul observațional de care ar fi nevoie, ca să vedem și să-nțelegem cine și cum suntem.
Problema era și e că nu au făcut-o pentru asta – cel puțin eu n-am văzut nicăieri o justificare în sensul ăsta – au făcut-o pentru entertainment. Valorile coniacului Unirea erau, practic, șmecheria de kkt, lenea, tupeul. Again, o să ziceți că advertisingul nu e moralizator, nu e despre șapte ani de acasă sau despre etică, e despre entertainment. Sigur, fă-mă să râd sau fă-mă să plâng, între extremele astea două se mișcă mereu.
Doar că mie așa mi se pare și asta cred despre aceste campanii. Hai să le mai vedeți o dată. Aici pare că sunt strânse toate. Marele merit, poate singurul, e fix acest ultim spot, care-i face dreptate, finally, lui Dorel. Răzbunarea e smart, dulce și deplină. Bine, Dorele.