Categories
literature psiche scrieri

Doar o nuntă și o înmormântare

Auzi, măi mama, da’ eu am prins-o pe baba Alixandra, străbunica? 
Da… n-o mai ții tu minte da’ ai prins-o. Aveai trei ani, tot dădea și ea să te tină in poală și tu te strâmbai că mirosea urat și fugeai de lângă ea. 
Da’ a murit până m-am facut eu mai mare… 
Da, prin ’75 sau ’76 a murit;  ce-am mai pătit atunci…  Costică, văru lui tata, se pregătea de nuntă cu Ionica. Taică-său, unchiu’ Nicu, era toată ziua pe tren de la Constanța la Făcăeni, pregătea nunta aici, dup-aia se ducea s-o ingrijească pe baba Alixandra, că trăgea sa moara. Stătea bunică-tău la ea la căpătâi, era și nea Oaie care avea grija de ea. Mai mergea pe la țară unchiu-tău Marian și ne mai zicea, am fost și eu cu tata și cu tine o dată. 

Așa.. și cum a fost?
Păi a venit ziua nuntii. Era duminică. Pe la 10 dimineață ne trezim cu unchiu’ Nicu la noi. 
Eram cu Marian, unchiu-tău, nevastă-sa , noi două făceam cozonaci, colaci, pregătiri de nuntă. 
Și se pune unchiu’ Nicu la masa și zice – a murit mama. Eu cu Doinița am rămas cu mâinile în cocă. Când? 
Iete azi-noapte, acu’ vin de la Făcăeni. 
Tocmai coborâse din tren. Dacă stăteam lânga gară, la noi trăgeau toti când veneau în Constanta. 
Și ce facem, l-am întrebat toți.
Păi ce să facem, zice Nicu, facem nunta azi și mâine mergem s-o-ngropăm pe mama. Da’ nu le spuneti nimic la rudele lu’ Ionica. La nimeni nu mai spuneti. Să vină oamenii, că dacă află cineva, nu mai vine nimeni la nuntă. 
Și ne-am imbrăcat toti de nunta; am mers la restaurant și-am dansat si-am chiuit. Să nu se prinda lumea. Nea Nicu stătea țeapan la hore cu nevastă-sa, tanti Marioara, da’ dansa si el, ce să facă? Și-am stat până dimineața, am dansat găina, am intrat la hore, ce-am mai chiuit si eu… 
Știam eu, taică-tău, Marian, Doinița si parcă surorile lu’ Nicu, tanti Neta și tanti Lenuța. Nici lui Costică nu i-au zis. 
Si după ce s-a strigat și s-a strâns darul, a numărat Nicu banii, i-a dat lui Costică și i-a zis – acu hai la Făcăeni, c-a murit mă-ta mare. 
Nevastă-sa, Ionica, să leșine, că de ce nu ne-ati zis?…  Plângea și ea si mă-sa, ziceai ca murise bunica lor… 
Si-am plecat toti la Făcăeni. Direct de la nunta, toți bărbatii beti – taică-tău, Marian, Ionel, Costică, Enache, toți. Unchiu’ tău Nicu era singurul treaz. 
Noi am trecut fuga pe-acasă să ne schimbăm și să te luăm de la vecini, unde te lăsasem, la tanti Lucica, o mai tii minte?…  da’ unchiu-tău a ajuns la priveghi în costum si cu floarea de socru mare în piept. 
Și-au luat-o de la capăt, ca la înmormântare, s-au așezat la masă, au mâncat, au băut, femeile mai boceau, bărbații mai dormeau. Două zile si două nopti. 
Și tin minte ca acuma, când s-a terminat parastasul și-au plecat toti, am rămas numai familia, s-a uitat taică-tău și cu văr’ su Ionel la Nicu si i-au zis – hai, bre, nea Nicule, scoate vinu’, să bem, că ești socru mare! 
Tăceam și mă uitam la ea fără să respir, doar clipeam des. 
N-am știut povestile astea, nu mi-ati zis niciodată. 
Da, zice mama, uitându-se în zare înspre trecutul pe care tocmai il reînviase. Și nebunu’ de taică-tău, cu Enache, cu Marian și cu Ionel au ciocnit paharele și-au început sa chiuie. Și chiuia și unchiu-tău Nicu, plângea și chiuia. 
I-au trezit si pe Costică și pe Ionica. Ăștia când i-au vazut, s-au închinat și s-au culcat la loc. Așa au ingropat-o pe baba Alixandra. Cu chiuituri. 
A povestit toate astea fără să șovăie – era ca și cum își reînnoda firul vieții, torcând la el ușor, cu vocea, într-un ritm egal, înnodat la răstimpuri de zâmbete melancolice. Râdea aproape tăcut la mirările mele – păi da, ce-am mai trăit și noi, erai mic, nu știai… 
Viețile ne sunt cele mai frumoase povești. E suficient să le evoci, să le reînvii în minte și-n inimă și se deapănă singure.

Categories
literature planetarium

Sambete si duminici intelectuale

Am dat un click voios pe inregistrarea discutiilor de sambata seara de la Cafeneaua filosofica undeva in jurul pranzului. Duminica asta de dupa 1 mai a fost suficient de neatractiva pentru alte ocupatii fizice outdoor, desi am iesit de vreo doua ori pana la 12.00 pentru plimbari prin cartier. Astfel ca am continuat weekendul intelectual inceput sambata seara cu piesa “Frankenstein” de Nick Dear, regizata de Danny Boyle si jucata la Natonal Theatre in Londra, recomandata de un bun prieten clujean.

Foarte faina nu doar piesa ci si senzatia de nou, de a consuma un produs intelectual mai altfel; dupa multe sute de episoade de Netflix si HBOGO, o piesa de teatru are ceva wow. Cumberbach joaca remarcabil, ca intreaga distributie de altfel. Piesa poate fi vazuta pana pe 7 mai pe youtube. Poate o lasa si dupa, hopefully.

Dupa o sambata seara atat de teatrala, ziceam ca a urmat o duminica surprinzator de filosofica. Am ascultat mai pe indelete, mai oprind un pic pentru pauze de masa, toate dezbaterile initiate de conf. univ. dr. Dana Jalobeanu, de la Facultatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti, director al sectiei umaniste la Institutul de Cercetari al Universitatii (ICUB). Mi-ar lua ore intregi sa o rezum, a fost o povestire lunga si initiatica despre utopii, distopii, eutopii, antiutopii, literatura, Renastere, SF, filosofie politica samd; spun doar ca m-a amuzat si intrigat jocul secund dintre Andrei Cornea, vizibil iritat de tenta pe care o luasera dezbaterile – si un pic razna din punctul asta de vedere, parea ca nu-si tine nervii foarte la locul lor – si prof. Corin Braga de la UBB, un cercetator care povestea fascinant si foarte calm, in opozitie cu preopinentul mult preanervos Cornea despre utopiile din literaturile medievale europene. Simpatici insa amandoi cum au reusit sa nu coboare nivelul intelectual al disputei.

Cum ziceam si mai sus, o puteti asculta pe toata aici. Pentru o seara de deconectare totala de la orice tip de realitate pandemica sau orice alta distopie, o dezbatere super fascinanata despre utopii e cea mai non-utopica (i.e. – realista) recomandare.

Photo – copyright Traian Panghe, Bruxelles, 2020