Creativitatea si instinctul de neoprit al oamenilor pentru adaptare deschid drumuri neasteptate. Cativa studenti la Design au gandit o masca speciala pentru persoanele cu deficiente de auz, care nu mai pot comunica cu ceilalti, in matricea asta “cu masca.
Si au gasit o solutie simpatica – o masca transparenta in dreptul gurii; pare ca e un alt tip de realitate, mai transparenta, mai umana. Cat de mult foloseste empatia fata de nevoile speciale ale unora, iata. Ne ajuta pe toti sa devenim mai umani.
Pentru ca e ciudata lumea asta cu masca. Mi-am facut un selfie la volan, intr-unul din drumurile pe care le mai am prin oras, sa o am amintire. Asa ma gandisem, ca va fi doar o amintire. Deocamdata e inca realitate si ma gandeam la asta, oarecum visator, azi-dimineata, iesind din Lidl. Doua fete zvelte, subtirele, in blugi cu picioare lungi atasate, una din ele cu un tricou marinaresc asa, de vara si de mare. Trageau alene de doua sacose, nu foarte pline, indreptandu-se spre masina. Si cu masti.
Si ma gandeam, cum ne mai uitam la ceilalti de pe strada? Masca ne protejeaza, ne ascunde, ne da de gandit. Ne mai plac ceilalti, ce vedem din ei? Ce criterii mai folosim, cum ne mai orientam, cum fac cei din alte societati, cu burka?
Pe la sfarsitul anilor ’80, toata Romania se uita sambata de sambata la un soi de show TV, un stramos al lui Romanii au talent. Se chema “Cu masca, fara masca”, erau niste mici scenete jucate de marii actori ai generatiilor trecute, foarte bine machiati si mascati; un juriu format si din spectatori parca trebuia sa-i ghiceasca. Era fain, pentru acele vremuri chiar era un super show.
Cine ne mai cunoaste si cati ne mai recunosc azi cu mastile astea? Cand o dai jos, in fata cui si cat de vulnerabil vei fi? Si cine va fi rasplatit ca va ghici cine esti si cu ce anume?
Photo – copyright Traian Panghe, Bucharest, 2020