Categories
business cinemarte marketing

HBO, acest creator de fictiune care se razboieste cu fictiunea

Cand am citit stirea ca HBO Max scoate din portofoliul de titluri “Pe aripile vantului” dar si “motivatia juriului” de la HBO, mi-am amintit de fabricile socialiste care se alaturau in anii ’80 initiativelor lui Ceausescu pentru pace, dezarmare si alte obiective abracadabrante ale Titanului Carpatilor. Toate colectivele de oameni ai muncii, de la fabrica de tricotaje Pionierul sau cooperativa Munca si Arta, you name it, dadeau comunicate in ziarul Scanteia ca sprijina si ele dezarmarea si lupta lui neinfricata cu imperialistii. Da, asa era; pseudo-brandurile socialiste erau active social si politic inca de atunci. In stilul propagandistic al acelor vremuri, poporul muncitor, umar la umar cu managementul (directorii de fabrici, cum li se zicea atunci) lua pozitie fata de problemele globale ale omenirii. Si bagau la inaintare si brandurile pentru care munceau, sa certifice ca ei nu vorbesc de unii singuri si ca au in spate un nume.

Asta ca sa clarificam un pic ca brandurile au devenit active social, dupa anii 2000, in plina revolutie digitala. Sigur ca sunt multe nuante dar la scara istoriei comunicarii de masa, aceste branduri sui-generis ale anilor ’80 erau prezente si ele pe baricadele societatii. Inchid paranteza istorico-antropologica desi e tentant sa continui ideea.

La fel de tentant e sa alunecam pe derdelusul dezbaterilor ideologice care infierbanta deja creierii umanitatii. De-aia si simt cumva nevoia s-o iau aplicat. So, de unde a inceput treaba? Poate ca putini au citit opinia romancierului, scenaristului si producatorului John Ridley, publicata in Los Angeles Times. Aici e punctul de plecare al operatiunii de PR a celor de la HBO si as putea paria c-a fost planificata fix in felul asta da’ nu acest detaliu e cel mai important.

Ideea e sa citim atent ce scrie Ridley – “Gone With the Wind,” however, is its own unique problem. It doesn’t just “fall short” with regard to representation. It is a film that glorifies the antebellum south. It is a film that, when it is not ignoring the horrors of slavery, pauses only to perpetuate some of the most painful stereotypes of people of color.”

Eu nu inteleg aici de ce Ridley nu se adreseaza celor din Educatie, sa discute la scoala mai in context cartea lui Margaret Mitchell; presupun ca e in programa sau ca poate fi introdusa. Descrii epoca istorica, spui ca asa a decis autoarea sa portretizeze Secesiunea, din unghiul de vedere al proprietarilor albi de sclavi si de plantatii de bumbac din Sud si ca adevarul istoric e mult mai complex. Poti sa educi oamenii mult mai devreme, sa-si puna intrebari, sa judece chiar ei o opera de fictiune si s-o puna in context.

El alege sa ceara HBO sa scoata pur si simplu titlul din portofoliu dar vine cu nuante si cu niste propuneri. “Let me be real clear: I don’t believe in censorship. I don’t think “Gone With the Wind” should be relegated to a vault in Burbank. I would just ask, after a respectful amount of time has passed, that the film be re-introduced to the HBO Max platform along with other films that give a more broad-based and complete picture of what slavery and the Confederacy truly were. Or, perhaps it could be paired with conversations about narratives and why it’s important to have many voices sharing stories from different perspectives rather than merely those reinforcing the views of the prevailing culture.”

Ce mi se pare funny aici e sintagma respectful amount of time. E ca si cum retragerea asta temporara trebuie facuta dupa un anume ritual. Il retragi o vreme din memoria culturala si cinematografica, sa uite lumea un pic de el in timpurile astea tulburi si il readuci, mai tarziu, nu stim cand.

Si aici vine alta parte interesanta. Una din optiuni, zice Ridley, e sa il readuci, dupa acest “respectful amount of time,” intr-o colectie in care sa fie si filme care povestesc si din unghiul de vedere al fostilor sclavi. Eventual sa fie acolo si 12 years a slave, al carui scenarist si producator executiv este chiar el. Poate ca Ridley ar vrea sa isi puna filmul alaturi de Gone with the wind la pachet, un fel de Pro’s and Con’s, sa intre intr-o polemica peste timp cu pelicula din 1939. Not a bad idea, pana la urma. Si cumva ne dam seama ca impachetarea asta ideologica ar putea avea mai multe foi de ceapa.

Bine, mie mi se par un pic naivi cei care isi inchipuie ca le pot schimba prejudecatile nostalgicilor epocii rasismului de dinainte de 1860, cu niste mini-dezbateri puse inainte de film, in care sa vina un CTP de-ai lor sa infiereze eventual perspectiva lui Margaret Mitchell si a regizorilor.

Dar dincolo de toate strategiile de PR ale HBO si ale lui Ridley, usor ridicole, my two cents, altceva mi se pare trist. Tocmai HBO, care produce si vinde fictiune, se razboieste cu fictiunea. Ce menire de brand creator de povesti exemplare mai ai daca te-apuci sa arunci din rafturi continut creat de altii, acum 80 de ani? Gestul asta de a retrage continut artistic este, dincolo de orice piruete de PR, un act de cenzura. Si nu o face Ministerul Adevarului al lui Orwell ci chiar un creator de continut.

Nu mai bine produce HBO niste serii de documentare despre toate nedreptatile pe care omenirea le-a facut unor semeni, de-a lungul a sute si mii de ani? Despre toate tragediile acestei lumi, despre genocidul oamenilor de culoare, al evreilor, al armenilor, al tiganilor; despre discriminarea minoritatilor sexuale, despre haituirea si uciderea oamenilor de stiinta in Evul Mediu? Nu asta ar fi menirea inaltatoare a unui brand progresist?

Nu sa rescrie trecutul, ca un functionar de propaganda, ci sa scrie de-a dreptul viitorul. Sa creeze continut si nu lozinci ideologice si propagandistice. Altfel, HBO is just doar another Mosfilm.