Categories
planetarium sports

Jucatorii de ieri, antrenorii de azi. Cine-ar fi crezut in Zicu, Sumi sau Radoi?

De ani de zile ma intreb, cand descopar o echipa misto si un antrenor capabil, fost bun fotbalist – oare cine ar fi pariat ca ar fi ajuns un antrenor bun, vazandu-l doar pe teren? Si mi-am reamintit de provocarea asta, observand cum Radoi incepe cu rezultate bune si la nationala mare, dupa semifinala de la Campionatul European U21 si jocul pe alocuri entuziasmant de la turneul final din Italia 2019.

Oare cine ar fi crezut ca Radoi ar ajunge antrenor? Recunosc ca nu i-as fi dat prea multe sanse. Era bataios, agil, implicat dar cu izbucniri nervoase, cu orgolii des scapate de sub control. N-as fi zis ca are stofa de antrenor.

Iar discutia s-ar putea muta si in trecut. Nu l-am vazut jucand pe Lucescu si oricum eram mult prea mic daca l-as fi vazut cateva meciuri la Corvinul, deja antrenor-jucator. Iar cand inca era la Dinamo, in ’76, abia implineam 4 ani. In schimb, incepusem sa-i vad pe cei de la Craiova, dupa 82-83. Si acum, retrospectiv, mi s-ar fi parut logic ca Stefanescu sa ajunga un mare antrenor. Capul sus in teren, viziune, joc cerebral, nu doar din glezna. N-a fost sa fie, cateva mandate conjuncturale in Divizia A, multa vreme secund al lui Iordanescu, echipe arabe si cam atat.

Balaci – un alt mare retro-pariu, oarecum pierdut. Joc artistocratic, scana terenul milimetru cu milimetru, creierul in glezna si glezna un mare creier. A inceput furtunos, cu trofee pe banda rulanta in Africa maghrebiana, apoi in Golf dar la Craiova a rezistat cateva etape. N-as fi zis ca Sorin Cartu ar deveni un antrenor bun. Ratangiu de clasa, se dribla si pe el insusi, rata uluitor, executii incredibile – si rare – dar parea un ametit, cine ar fi crezut ca va avea totusi rezultate – ultimul titlu al Craiovei, mandate lungi la nationala de tineret-olimpici , sezoane prin Grecia samd

Ne ducem la Otopeni si o luam prin lumea larga? Un nume pe care as fi putut merge cu ochii inchisi – Ancelotti. L-am prins jucand in frumoasa echipa a Italiei din ’88 care a avut ghionionul sa dea peste URSS in semifinala CE – si ce finala ar fi fost cu Olanda… O minte brici la mjiloc, se simtea de la distanta ca stie marele fotbal, nu doar il joaca.

N-as fi mers de Zidane. Parea un jucator mai incet la minte – vezi si izbucnirea cu Materazzi in finala CM din 2006 – cu geniu doar in glezna. Si totusi, Zizou, cu trei Ligi consecutive, ii eclipseaza deja multi batrani clasici trecuti cam degeaba pe la Real, including Mourinho.

Aa, ca sa nu imi amintesc de alt nume, practic scanteia care m-a impins la laptop sa scriu asta. L-am auzit zilele trecute la Digi Sport, vorbind pertinent, la obiect, cu mult echilibru. Un adevarat antrenor acest Ianis Zicu.
Exact. Baiatul ala indolent, capricios, ratangiu, plangacios, dribalngiu si mancator de ciocolata e azi un antrenor serios, cu aparare beton si joc super organizat la Farul – castiga la limita, face peste zece egaluri pe campionat si pierde foarte rar. Mai lipseste sa ajunga si Denis Alibec un grande allenatore, super tactician si fan al apararii italiene.

E o poveste nesfarsita. Si un joc fascinant. Am fi zis de Ronald Koeman? Probabil ca da. Dar de Stevie G? Will he’s gonna make it? Inzaghi? Hai ca Fillipo nu e cine stie ce si nu ma mira, cum nu ma mira succesul lui frate-sau. Sau cazmaua de Gatuso, cum sa crezi ca poate fi antrenor? Iata ca e…

Sa nu spuneti ca va mira falimentele in lant ale lui Maradona.. si in aceeasi ordine de idei – Messi nu va avea nici o treaba cu antrenoratul. Nici CR7. Si nici Sergio Ramos. Poate Jordan Henderson. Sau Mane. N-as merge pe Mo si nici pe Allison. Poate Vand Dyke. Mai degraba Wynaldum. Si tot asa. Putem pune o suta si o mie de nume. Si sa recitim articolul asta peste 5 sau 10 ani.

Inca ma mai gandesc daca Mutu are stofa; inca nu cred. Si rad si acum cand mi-l amintesc pe Sumudica de acum 15-20 de ani.

Photo – @ Traian Panghe, Bucharest, 2016