Citisem demult ca Audrey Hepburn activase in Rezistenta in timpul celui de-al doilea razboi mondial dar stirea era asa, en passant, imi imaginasem ca ajutase si ea cumva, fara prea multe detalii. Si am ramas cu imaginea clasica a fermecatoarei Audrey din “Breakfast at Tiffany’s”, “How to steal a million” sau “Vacanta la Roma”. Imi amintesc si acum cand am vazut prima fotografie cu ea,in anii 80, cu gura cascata si ochii mari, intr-o revista Cinema. Era de o frumusete si o gratie practic indescriptibila; de-aia si pun punct ca nu am cuvinte.
Dar am citit zilele astea pe site-ul revistei People detalii din cartea biografica despre Audrey, aparuta deja. Biografia se cheama “Dutch Girl; Audrey Hepburn and World War II” si abia astept sa o pot cumpara; inteleg ca poate fi livrata deja in Ro.
Ce scrie in aceasta carte rastoarna toate cliseele memoriei afective. Aproape ca ti se amesteca in minte figura lui Audrey cu cea a Elisabetei Rizea de la Nucsoara. O femeie apriga, cu o basma care nu-i acopera figura austera si ii dezvaluie durerea si curajul adanc sapate in riduri si o actrita minunata care facuse in anii razboiului lucruri cu adevarat uimitoare.
Membra activa in Rezistenta olandeza impotriva nazistilor, Audrey dstribuia manifeste anti-naziste oamenilor, le ducea mancare luptatorilor ascunsi prin paduri. Si, intr-o avanpremiera neanuntata a carierei stralucitoare de la Hollywood, juca in spectacole “black evenings”, cu usile si ferestrele inchise, ca sa nu fie reperati de nazisti, ale caror fonduri stranse sustineau efortul partizanilor olandezi.
Da, avea origini olandeze, prin mama ei. S-a nascut langa Bruxelles, a trait apoi in Londra, fara tata, care divortase intre timp. A revenit in Olanda intr-o vacanta cu mama ei, si au ramas blocate in Arnhem, dupa ce Hitler a ocupat tara si tot nord-vestul Europei, la inceputul anilor 40. A suferit de foame si a luptat cu un curaj aproape de nebanuit.
Alaturi de frumusetea ei magica, se ridica un munte de adimiratie. Si nu stii ce sa pretuiesti mai mult si mai intai – farmecul ei inimitabil din filmele anilor 60 si 70 sau curajul eroic si sublim al adolescentei care infrunta un regim de ocupatie nemilos si distrugator. Obisnuia sa le spuna copiilor – “The best audiences I ever had made not a single sound at the end of the performance.”
Not a single sound after reading this.
Comments are closed.