În decembrie, după ce am văzut cele doua părți ale mini-documentarului despre tentativele regimului Putin de a-l asasina pe Alex Navalnâi – aici e prima parte iar aici cea de-a doua – am început să scriu câteva rânduri. Prestația de realizator de documentare a activistului rus mi s-a părut remarcabilă. Foarte dezinvolt, explică totul clar, cursiv. Are carisma unui John Oliver sobru, care-a vazut mai multe decat zglobiul stângist american, altfel corect și inspirat în multe tirade – mai putin in cele in care incearca, penibil, sa explice criza venezueleană.
Foarte smart observatia lui Armand Goșu, un reputat profesor de istorie și expert în chestiunile rusești, despre curajul incredibil al celor din jurul lui Navalnâi. O mână de oameni ar putea scormoni haosul și cenusa imperiului lui Putin, apropo de filmul în care a strălucit Dinică, singurul actor român cu un mare premiu înainte de ’89, la Karlovy Vary
Rândurile de mai sus rămăseseră în draft prin decembrie, când au apărut cele două episoade ale investigației lui Navalnâi. Între timp, omul s-a întors în Rusia, știind că va fi arestat și aruncat în inchisoare. E un personaj tragic descins mai degrabă din Sofocle; să știi că vei fi încarcerat și să revii în țara ta, să suferi atât de tare, este ceva dincolo de cuprinderea obișnuită a lucrurilor.
E totul foarte putred in Rusia de azi, vorba lui Hamletovici. Să vezi o mână de oameni cu mâinile goale, adunati în jurul lui Navalnâi, luptând împotriva unui Putin care are totul pare un scenariu hollywoodian simplist, croit pe o realitate binară, banală. Și totuși, realitatea e într-atât de crudă și dură. Oamenii din jurul lui cad unul câte unul – zilele trecute, avocatul lui a fost arestat, dar parcă din ce în ce mai puțini câți sunt, devin din ce în ce mai puternici.
Cine știe, poate că, într-un anumel fel, Putin și Merkel și Biden joacă fiecare la rupere, pe mușchii, tendoanele și coloana vertebrală a lui Navalnâi – care au ajuns, la propriu, teren de luptă geo-strategic de azi. Asumându-și parcă acel destin tragic al personajelor de acum câteva mii de ani, el însuși spunea zilele trecute, că a ajuns un schelet. Pare că marie tratativele subterane se duc pe trupul acestui om iar cei trei mari sunt chirurgii care se bat zdravăn în sala de operații. Putin, sardonic și crud, îl lovește năpraznic în timp ce ceilalți încearcă disperați să-l oprească.
Indiferent dacă e sau nu protejat, să te arunci chiar tu într-o astfel de bătălie, cu sau fără aliați puternici în spate, e un tip de curaj cum cred că Rusia nu a avut niciodată. Aș îndrăzni să spun că dacă Navalnâi supraviețuiește, va intra în istoria Rusiei pe ușa din față a Pieței Roșii.
Comments are closed.