Categories
planetarium politics sports

Kasparov și Coposu. Șah la Politică.

Voiam să scriu despre Kasparov, că mi-a plăcut interviul din Libertatea și mă gândeam că tocmai se întâmplă un super-eveniment în țara asta, ignorat aproape total – Superbet Chess Clasic. Noroc cu publicitatea pe care i-o face fostul mare campion cel mai longeviv numărul unu în șahul mondial – a rezistat 255 de săptămâni, cam 5 ani per total. Nu-s chiar un mare pasionat de șah deși mi-ar fi plăcut să învăț și să joc mai mult, dar citeam în adolescență despre marile meciuri ale anilor ’80, când ziarul Sportul era chiar generos cu știri despre Karpov vs Kasparov, Judith Polgar și clasamentul coeficienților ELO.

Răscolind în sertarele memoriei după cuvântul-cheie șah, dau și peste Elisabeta Polihroniade și rubrica ei săptămânală, “Șah și mat” cred că se chema; în acel sfert de oră intrai parcă într-o altă lume, departe de toată propaganda homerică, absurdă și ireală a acelor vremuri. Și tot hățișurile unor arhive – ale Youtube – mă aduc, în premieră, la acest interviu, luat lui Corneliu Coposu, care, acum aflu, fusese un bun șahist și jucase în închisoare zeci și sute de partide a l’aveugle, în orb, cu colegi din alte celule, “spre disperarea gardienilor, care nu știau ce e nebunul la F4…” (de la min 03:04).

Și uite că fluxul memoriei te aduce fix unde voiai să ajungi – oamenii cu adevărat verticali, întâmplător sau nu mari jucători sau mari pasionați de șah, fac un anume tip de politică. Coposu și Kasparov. Ce meciuri politice ar fi putut juca cei doi, dacă ar fi ajuns prim-miniștri; în ce variantă de univers alternativ de pe tabla de șah a istoriei s-ar fi întâmplat asta?

Kasparov are o luciditate și o sclipire în gândire pe care rar o vezi; pare evident că șahul l-a modelat și asta validează și observația lui Coposu din interviul de mai sus – “jucătorii de șah sunt în același timp oameni foarte onești și de caracter; cred că șahul contribuie la formarea caracterului” (min 05:40). Între alte teme interesante pe care le discută, Kasparov pledează în interviul din Libertatea pentru schimbarea paradigmelor în educație.

“Cum schimbăm educația ca să ne asigurăm că copiii vor beneficia de experiențele noastre? Predându-le conceptul „ce?”, oferindu-le cunoaștere, nu mai are sens. Ei pot să facă „swipe” cu degetul pe un ecran și găsesc informația pe care profesorul i-ar fi putut-o preda într-un an. Cum facem trecerea de la a-i învăța „ce?” la a-i învăța „cum?” Aceasta este tranziția cu adevărat importantă.”

Și asta e doar una din multele lui fațete. Cea mai puternică și impresionantă e cea de opozant major al lui Putin. A fost încarcerat în 2007, i-au dat drumul după cinci zile; bătut apoi de poliție, cinci ani mai târziu, a decis să plece din țară. Întrebat dacă s-ar întoarce vreodată în Rusia, răspunde cu o mutare blitz, punând reflectoarele peste altă chestiune care arde:

“Alexei Navalny came back. What’s the point of becoming a martyr?”

Viitorul, raportat la trecut, i se pare mult mai sumbru dar și mai optimist, în același timp, ca o pisică a lui Schrodinger sovietică și nu prea.

“… the regime is more aggressive and more dangerous than the Soviet politburo. Yet at the same time there’s also a chance, because young people know how different life is outside of Russia.”

Citiți tot interviul din The Guardian despre Rusia, Putin și viitorul lor și al nostru; descoperiți acolo dimensiuni grozave ale personalității și minții lui sclipitoare. Și apoi uitați-vă la The Queen’s Gambit, dacă nu l-ați văzut deja. Kasparov a fost consultantul special al seriei și are și de-acolo alte super-povești, despre cinema, URSS și șah, evident.

Photo – copyright Traian Panghe, Versoix, Elveția