Nu știu dacă sunt vreun original; poate au mai scris și alții despre asta; nu găsesc, la o primă cercetare superficială, dar mie mi se pare că cele două mari opțiuni social politice, stânga și dreapta, sunt corespondente ale celor două emisfere ale creierului. Cele două emisfere social-cerebrale ale societăților, politic vorbind, sunt lIbertatea și solidaritatea sau îndrăzneala și omenia. Instinctul și empatia. Curajul și emoția. Voința și intuiția.

Cerebral vorbind, din ce îmi mai amintesc de prin tot felul de lecturi, emisfera stângă e logică, analitică, liniară, temporală, precisă. Și cred că se încrucișează și rezonează mai degrabă cu dreapta politică, mai axată pe scopuri clare, directe, descărnate de emoție – libertate, acțiune, asumare – în vreme ce emisfera dreaptă, sintetică, integratoare, intuitivă, emoţională, creativă, e mai degrabă progresistă, liberală în sensul american, preocupată mai degrabă de empatie, de solidaritate, de emoție și intuiție.

Și mi se pare că această pandemie a devoalat foarte bine, ca un turnesol al istoriei contemporane, lupta dintre cele două contrarii. Guvernele și societățile au marșat când pe una când pe cealaltă “emisferă cerebrală” – ba au lăsat totul la alegerea fiecăruia și pe sănătatea fiecăruia, ba au mizat pe solidaritate cu cei vulnerabili, pe altruism și dedicare.

Ce e fascinant e că sistemele politice si de guvernare autoritariene, chiar totalitare, au reacționat diferit: China a oferit un model complex de luptă statală epică, bine organizată, împotriva virusului, aneantizând practic libertatea de alegere a cetățeanului dar si libertatea lui de a decide să fie sau nu solidar cu ceilalți.

Alte sisteme politice cu genă autoritaristă – dreapta ultra-conservatoare braziliană de exemplu – au lăsat mai multă libertate liberului arbitru al fiecăruia, să zic așa, spre deosebire de liberalii/democrații americani care au guvernatori în state de pe Coasta de Est și nu numai, care au mizat pe forța de coerciție a autorității în asigurarea solidarității. Cumva, în zilele de azi, pare mai greu să mobilizezi oamenii să fie solidari și altruiști, dar poți obține asta prin măsuri coercitive

România a fost un mix aș spune inteligent – nu neapărat ca intenție dar măcar ca rezultat – între cele două opțiuni. Guvernele au alternat perioadele de restricții cu cele de relaxare, nu doar pe criterii de sănătate publică ci și pe argumente de oportunitate politică. Nu au reușit să evite convulsiile sociale dar noi suntem un caz aparte, la răscruce de imperii, multe influențe externe au fost și încă sunt pe aici.

Alte societăți s-au conformat fără mari frământări, mai ales cele care au avut de suferit din cauza pandemiei – Italia, Spania, Franța, țările nordice, UK. Regimuri liberal-democrate de tradiție, ca să folosim acest pseudo-oximoron, cum sunt cel olandez sau german, au avut totuși câteva episoade de revolte sociale destul de ample.

E greu să reunești cele două emisfere social-cerebrale. E greu și pentru fiecare dintre noi, cu atât mai greu pentru guverne și societăți sau națiuni – nu în sens etnic ci mai degraba politic. Eu cred că aceasta este cheia unei guvernări eficiente și înțelepte. Să poți funcționa cu ambele emisfere social-cerebrale, să poți lua de la fiecare opțiune politică majoră ceva ce poate funcționa într-un ansamblu social, ceva ce poate aduce valoare și eficiență întregului, fără a deveni totalitar-dominant.