Oamenii ajung să schimbe sensurile cuvintelor dupa cum li se pare lor că suflă mai bine vântul în pânzele proprii. Dictțonarele și normele adânc înrădăcinate nu mai fac doi bani. Simt nevoia să amestece regulile, să răstoarne masa sensurilor și semnficațiilor, să adauge altele. Sigur, limba e vie, comunicare și toți semioticienii lumii, cu Eco în frunte, ar spune că semnificatul și semnificantul sunt mereu într-o cursă infinită în a se redescoperi mereu unul pe celălalt.

Mai puțin alambicat decât la Eco și mai aproape de limba română, ea se îmbogățește tot timpul. Contextul în care se întâmplă aceste lucruri e însă interesant și el denotă faptul că limba a ajuns să fie un tool foarte prețios în lupta politică. E aproape ca o armă, ce zic aproape, e o armă sofisticată, careia îi poți adăuga liniștit funcționalități după cum ai interese. Limba nu mai e autonomă, nu mai are acel statul incasabil și indestructibil în fața luptelor din societate de tot felul. Poate că n-a fost nicicând, cine știe.
Am doua exemple – unul ceva mai recent, unul vechi de doi ani. Nici unul nu mă face probabil simpatic. Adevarul e ca-mi place de mor să spun adevărul și să se lase tacere.
LATER EDIT – materialul nu a fost publicat în ianuarie, când a izbucnit scandalul cu Trump. Din varii motive – lucrurile erau în desfășurare și se succedau amețitor, vă amintiți – l-am lăsat în draft. Apoi m-am luat cu altele și altele m-au luat după aceea. Revin acum

Cenzura

Aș putea cita din dictionare, aș putea pune multe link-uri. Mai intăi să spun din cap, fără google. Știți, sunt din generația care supraviețuiește liniștită oricărui test de cultură generală dacă se ia curentul și pică internetul în lume două săptămâni. Supraviețuiește e așa, un termen politicos. Batem lejer pe oricine, la orice.

Cenzură e atunci când:

Un guvern, o autoritate, o putere statală refuză unui cetățean dreptul la libera exprimare. I-l îngrădește, il persecută, îl bagă la puscarie (Vaclav Havel), îl expulzează (Paul Goma), îl omoară în bătaie (Gheorghe Ursu).

Cenzură e și când, într-o țară cu un regim democratic, o institutie de presă, prin reprezentanții săi – patron, director, redactor șef, șef de departament – îi cenzurează unui angajat sau colaborator materialele – opiniile, reportajele, anchetele.

Cenzura se mai întâmplă și atunci cânc dinstitutiile represive ale unui stat cu un regim nedemocratic, totalitar sau autoritarist, refuză să publice în intregime operele artistice ale cetățenilor săi și operează tăieri masive sau punctuale, fără a-l pedepsi neapărat pe autor. Pur si simplu, elimină pasajele considerate subversive, dușmănoase.

Cred că de fapt cine e interesat poate consulta toate dicționarele lumii. Iar cei care au luat acest termen, cenzură, și apoi i l-au pus in frunte lui Dorsey de la Twitter, să explice unde e cenzura când i-au închis contul lui Trump. Nicăieri.

Twitter nu e un stat, nu are o autoritate statală sau suprastatală. Nu e nici instituție de presă; nu e un site de stiri, nu e o platforma jurnalistică de opinii, nu are o structură redactională. Nu publica materiale redactate si editate dupa principiile jurnalismului și nici replici, în virtutea dreptului la replică. Nu e un ziar, nu e televiziune de stiri; e o platforma privata de social media, construită pe baza unor principii si reglementari pe care nimeni nu le citesșe cand devine membru. dar care nu au legatură cu un act artistic sau un act de informare publică.

Prin urmare, nu e cenzura ce a patit Donald Duck. A, că de ce i-au inchis contul și de ce i l-au închis acum, astea-s discuții lungi. Să nu omitem că twitter a fost o armă în mâinile lui Trump, a fost marele lui stat major al tentativei sale delirante de a opri ședinta Congresului. Faptul că o entitate privată, care nu e instituție de presă, închide contul unui presedinte care abuzează masiv de acest canal de comunicare și imprastie mesaje nocive și false e cu totul altceva decât cenzură.

Pentru că, încă o data, cenzura presupune o autoritate cu o putere disproportionată și abuzivă care se manifestă împotriva unui cetățean. E un război complet dezechilibrat între un David și un Goliat. A, platformele media sunt organizări supra-statale? Sigur, e o perspectivă seducătoare. Dar cetățeanul singur, strivit de autoritate, fără apărare, cine e? Donald Trump, președintele în exercițiu al cele mai puternice țări de pe glob?

So, guys, nu e cenzura. Ne place să luam termeni si sa-i folosim, ca arme, cand ne convine mai bine și să ignoram sensurile adanci si clare ale acestor termeni, care au slujit comunicarea vreme de sute de ani cu aceste intelesuri. Ne place, desigur. Dar nu e corect. Cine spune? Ei bine, dictionarele, regulile vechi și reglementările sănătoase.

Gazați pe 10 august.

Asta e și mai grea. O să-mi aducă și mai multi prieteni. Nu am fost gazați. Dacă ar fi fost așa, jandarmii lui Carmen Dan ar fi trebuit să ne strângă pe toți sau câteva mii măcar, să ne adune în vreun hangar uriaș și să arunce în noi cu cyclone Z sau ce nenorociri au folosit naziștii în lagărele de exterminare. Mi se pare că e oribil să arunci n războiul politic astfel de arme. Și mi s-a părut și atunci straniu că organizațiile evreiești nu au reacționat.

“Dar ce cuvânt să folosim? Ne- au gazat mai scurt, e mai ușor să spunem asta, da, dar dacă nu e adevărat, cum zicem?” Au dat cu gaze lacrimogene în noi. Au dat cu gaze. Asta e formularea corectă și simplă și clară. Eram în aer liber, nu aveam cum să fim gazați. E trist, cum ziceam, să observi că și cei de partea căruia te situezi într-o circumstanță fierbinte, pe muchie de cuțit., apelează la armele murdare ale manipulării agresive.

Să nu fim naivi. Manipulare e peste tot. Orice enunț comunicațional are în el un obiectiv de manipulare. Pentru că așa funcționează comunicarea; e arma prin care vrei să convingi interlocutorul de ceva anume, să-i transmiți ceva pe care să-l înțeleagă și cu care să fie de acord. Pentru că acesta e scopul oricui comunică.

ȘI eu, la rândul meu, încerc să vă manipulez. Încerc să vă transmit ideea că uneori, sensurile cuvintele sunt periculoase și e bine să știm asta și să nu cădem după fenta oricărui manipulator cu intentii periculoase.

Photo – copyright Traian Panghe, Cluj-Napoca, 2017