Ma intalnesc mereu cu povesti ale prietenilor mai vechi sau mai noi despre mare, oameni indragostiti de amintirile lor care incep, de regula, in sud, in 2 mai sau in Vama. Le ascult tot timpul cu un soi de curiozitate nu pe deplin lamurita – oare ce amintiri au? Ca si cum as cauta si in altii amintirile mele despre mare.

Si imi dau seama ca marea a fost pentru mine acel ceva din raftul de sus, cand intinzi mana si e un pic prea departe dar daca te fortezi si te fortezi, pui mana si plonjezi in apa. E un pic rece, ca e abia sfarsit de mai.

Toropeala de pranz devine insuportabila, chiar nu mai poti sa stai in clasa. Mai sunt doua ore, geografie si… nu conteaza, da-le dracu’, hai sa mergem. Pentru ca e 11 si douazeci, avem jumatate de ora sa ajungem la Mircea, cand aia termina ora. Faptul ca incepeam la 7.30, jumatate de ora mai devreme decat orice liceu din oras, a fost unul din motivele strategice pentru care am dat la Informatica de la Industrial 10; MF1 se chema pe vremuri da’ l-au facut industrial, avea Ceausescu in cap sa ne faca pe toti muncitori.

Mergem cu pasi largi, pe strazile paralele cu Stefan cel Mare, ca sa ne-ascundem de militieni. Sandu are o freza data peste ochi, ca Simon LeBon din Duran Duran. Eu am doar parul mare, prosopul in mapa, slipul l-am pus de dimineata; soarele ne arde deja cefele si ne-am scoate sacourile daca nu ne-am feri de patrulele alora de la UTC, care ne controleaza prin oras de matricole. Ne-am rugat de mame sa ni le prinda cu capse, ca “asa ne-au spus” dar stiau si ele motivul – o smulgi repede cand ii vezi. Nu-i de gluma, unii au fost prinsi prin oras sau prin carciumi si exmatriculati.

Ajungem la bancile de langa teatru, ceilalti ne asteapta deja. Fumam toti nervosi, ca si cand ar urma ceva important. Bai, da’ nu mergem la Mamaia? Parca asteptam sa dea cineva un semnal; plecam toti spre statia de troleibuz. Planul de plaja era sa coboram la Zorile dar ne suim in 41 si ne lipim de barele din spate.
Mergem la Inter, the place to be; toata lumea se strange acolo. In timpul saptamanii e cam pustiu, doar chiulangiii si cei care nu au intrat inca la facultate; dar si ei cu fereala, ca vine si pe-aici militia si nu stii ce patesti daca te prind ca “nu ai loc de munca”.

Nici nu atingem scarile cand sarim din troleibuz. Scoatem prosoapele din mape, aruncam sacourile, camasile, cravatele, caietele studentesti si manualele de-a valma pe nisip. Urletele acopera valurile; sau invers? E putin trecut de 12, apa e inca rece si ne cam ingheata coaiele dar ne obisnuim, inotam ca disperatii pana in larg. Fetele nu sunt cu noi, le-a fost frica sa chiuleasca. Ne vedem cu ele sambata si duminica. Nici nu stim cand se face ora trei, doar foamea ne mai aduna de pe plaja spre case.

Ce-ai facut azi la scoala, cum a fost? Mhm, bine, mai nimic…
In timp ce tata isi incalzeste mancarea, ii iau Sportul din buzunar si ma pun pe citit cat timp mananca si imi povesteste de-ale lui din port. Ma uit pe furis la ceas; pe la sase ies cu baietii, la o tigara si o bere. Slipul e deja spalat, pe sarma, prosopul la fel. Maine avem mate pana la 12 jumate, facem cu directorul si tre’ sa stam. O sa mergem la plaja la Zorile, nu mai avem timp de Mamaia.

Photo – copyright Traian Panghe, Constanta, 2019