Mă intâlnesc mereu cu povești ale prietenilor mai vechi sau mai noi despre mare. Oameni indrăgostiți de amintirile lor care încep, de regula, în sud, la 2 mai sau în Vamă. Le ascult tot timpul cu un soi de curiozitate nelămurită – oare ce amintiri au? Ca și cum aș cauta și la alții amintirile mele despre mare.

Și îmi dau seama că marea a fost pentru mine acel ceva din raftul de sus al bibliotecii, când întinzi mâna și cartea e un pic prea departe, dar dacă te forțezi și te fortezi, o atingi și apoi plonjezi. Apa e un pic rece, ca e abia sfârsit de mai.

Toropeala de prânz devine insuportabilă, chiar nu mai poti sa stai in clasă. Mai e geografie și apoi…, dă-le dracu’, hai sa mergem. Pentru că e 11 si douăzeci, avem jumătate de oră să ajungem la Mircea, cand ăia termina ora. Faptul că începeam la 7.30, a fost unul din motivele strategice pentru care am dat la Informatica de la “Industrial 10”. MF1 se chema pe vremuri, da’ l-au făcut industrial, avea Ceausescu în cap să ne facă pe toți muncitori.

Mergem cu pași largi, pe străzile paralele cu Stefan cel Mare, ne-ascundem de milițieni. Sandu, colegul de clasă și de chiul, își trece din doi în doi metri mâna prin păr, freza de Simon le Bon îi cade mereu în ochi. Eu am doar părul mare și prosopul în mapă. Soarele ne arde deja cefele si ne-am scoate și sacourile daca nu ne-am feri de patrulele de la UTC, care umblă după de-alde noi prin oraș și ne confiscă matricolele de pe umăr. Ne-am rugat de mame să le prinda cu capse, că “asa ne-au spus la școală”, dar stiau si ele motivul – când dai de vreun milițian prin oraș, smulgi repede matricola, o bagi în buzunar și nu mai ești de la nici un liceu. Nu-i de glumă, unii au fost prinși și exmatriculați.

Ajungem la băncile de langa teatru, ceilalti ne asteptau. Fumăm toti nervoși, ca si când ar urma ceva important. Bai, da’ nu mergem la Mamaia, aruncă cineva.
Parca asteptăm toți semnalul. Planul de plajă era sa coborâm la Zorile, dar ne suim in troleibuzul 41 si ne lipim de barele din spate. Mergem la Inter, the place to be; toată lumea se strânge acolo. In timpul săptămânii e cam pustiu, doar chiulangiii si cei mai mari, care n-au intrat la facultate; dar si ei cu fereala, ca vine si pe-aici militia si nu stii ce belele îți fac dacă te prind că “nu ai loc de muncă”.

Nici nu atingem scarile cand sarim din troleibuz. Scoatem prosoapele din mape, aruncam sacourile, camasile, cravatele, caietele studentesti si manualele de-a valma pe nisip. Urletele acopera valurile; sau invers? E putin trecut de 12, apa e inca rece si ne cam ingheata coaiele, dar ne obisnuim, inotam ca disperatii pana in larg. Fetele nu sunt cu noi, le-a fost frica sa chiuleasca. Ne vedem cu ele sambata si duminica. Nici nu stim cand se face ora trei, doar foamea ne mai aduna spre case.

Ce-ai făcut azi la scoala, cum a fost?
Mhm, bine, mai nimic…
In timp ce tata isi incalzeste mancarea, ii iau ziarul Sportul din buzunar si mă pun pe citit cat timp el mănâncă și imi povestește de-ale lui din port. Mă uit pe furis la ceas; pe la sase ies cu baietii, la o tigara si o bere. Slipul e deja la uscat, prosopul la fel. Mâine avem mate până la 12 jumate, facem cu directorul, tre’ sa stăm. O sa mergem la plajă la Zorile, nu mai avem timp de Mamaia.

Photo – copyright Traian Panghe, Constanta, 2019