Categories
marketing planetarium sports

European Super League, acest joc inventat de Cersei și Jamie Lannister

Unul din primele impulsuri de a relua scrisul aici a fost inițiativa European Super League, anunțată și susținută până în pânzele albe de una din marile hahalere ale fotbalului, Florentino Perez. Un debut triumfalist și o cădere în nas în mai puțin de 48 de ore, demnă de marile gaguri ale cinematografiei; rar vezi atâta orbire, prostie cinică, expuse în lumina atâtor reflectoare.

Media de sport din ro a fost anesteziată pe subiect și, ca atare, tăcută. Titluri bombă, clickbait-uri, traduceri aproximative după marile headline-uri europene și cam atât. Unul din puținii ziariști care știu fotbal european, documentat și pasionat de ceea ce face de mai mult de 20 de ani, a încercat o analiză. I-a ieșit o compunere de clasa a treia, cu un consistent umor involuntar.

E de scris o mini-analiză-la-analiză, vă zic că merită. Și mai e ceva – omul e complet lipsit de talent în a comenta la TV: se oprește des în mijlocul frazei, pare că rumegă la propriu ăăăăă -uri și mnmnnn-uri; să vă uitați, e la Digi la meciuri din Italia, Spania; poate un alt semn că ar trebui să facă fix ce se pricepe și nimic mai mult, cine știe.

Ok, click pe articol: întâi ne spune că a așteptat o zi, nu s-a repezit, ca altii, la cald, a stat un pic să reflecteze. Apoi începe vijelios cu o paranteză; zici că e o problemă de algebră. Nu zice rău despre fotbalul românesc care s-a exclus singur din cel european etc dar legătura cu superliga ăstora nu e nici măcar la Ploiești. Un pic ostenit, ne anunță: “Am închis paranteza, revin la fondul problemei”, după care sinapsele capotează cu totul, se predau, ca francezii * – “Sincer, nu știu exact care să fie acest fond”.

Practic, omul admite că nu pricepe mai nimic. Sigur, aici nu e doar fotbal, e și înțelegerea societății în care trăim, a exceselor și derapajelor globalismului. E ceva mai mult decât să știi să scrii o echipă în 4-4-2 sau cine a câștigat La Liga în ultimii 30 de ani. Și ca să vedeți că nu-s rătăcios și nu fac ironii gratuite, să vedeți cum continuă:

” Ce ne supără pe noi acum? Faptul că unii bogați s-au aliat și au creat o societate a lor, dându-i la o parte pe cei de lângă care au plecat, dar care n-au putut ține pasul? Îmi pare rău să vă spun, dar e un lucru care se întâmplă și-n viețile noastre. Poate că mulți dintre noi (eu sigur da) au avut în viață prieteni care, în timp, s-au descurcat mai bine, au progresat ceva mai mult, au urcat ierarhii sau pur și simplu sunt acum mai înstăriți decât erau acum ceva vreme. Pentru că i-a dus capul, pentru că au avut curaj, pentru că au profitat de oportunități, pentru că au avut noroc, nu contează. Ei ne rămân prieteni, căci îi știm de-o viață, dar ne-am îndepărtat ușor de ei, nu neapărat pentru că ne-ar fi respins, ci pentru că noi nu puteam ține pasul cu ei, cu mașinile lor, cu hainele lor, cu vacanțele lor, cu restaurantele lor, cu grădinițele și școlile copiilor lor, cu cheltuielile lor. I-am evitat o dată, de două ori, de trei ori, apoi ei au început să-și găsească alt anturaj, la dimensiunile și percepțiile lor. Între timp, noi ne-am făcut alți prieteni, cam ca noi, cu care să mergem în vacanțe și la restaurante și să ne ducem viața mai departe. Pentru că, ce să vezi, așa e viața!”

Recunosc că am citit de două ori, tot căutam o întorsătură, o idee, ceva. Nu, primul instinct era corect – un hohot de râs și concluzia clară: ce prostie, să compari situația fotbalului european cu o filosofeală ieftină de cafenea.

Distracția nu se termină însă aici. Omul ridică un pic mâinile de pe taste și aude un mic Giminy – Andrei, n-ai luat-o bine… Apoi stă un pic și încearcă să dea înapoi dar se împotmolește de tot în marșarier: “Nu știu exact dacă fotbalul trebuie privit în acest fel. E totuși un sport, dar a devenit și-un fenomen social. Înclin să cred însă că da, e însă și foarte posibil să mă înșel.” Practic, în două paragrafe consecutive, omul reușește performanța de a spune că nu știe dacă are dreptate și că nu știe care e fondul problemei. Nu știe, dar scrie. Cam ăsta e nivelul presei de sport. Singurul care pune mai clar punctul pe i este Georgescu. M-așteptam la mai multe șarje, așa cum deseori scrie Adrian, dar le spune foarte succint, inginerește, concis.

Și tu ce crezi? Sau doar îi comentezi pe alții?

Păi am tot luat-o pe departe, că de-aia m-am și turat, citind păreri lipsite de noimă. Fotbalul nu e și nu va fi niciodată un calcul financiar de vânzări și încasări. E de bun simț, it’s not rocket science. Oamenii din fruntea acestor mari cluburi nu mai înțeleg de unde a plecat totul, dacă or fi știut vreodată.

Fotbalul este în primul rând libertate. Libertatea de a bate mingea oriunde, ore în șir și de a visa că poți ajunge sus, de oriunde ai pleca. Una din cele mai mari campanii Adidas, Impossible is nothing, are un spot super fain. Cum ar mai putea visa un puști din Valencia sau din Porto că echipa lui, cu el în pe teren – sau în tribună, nici nu mai contează – ar mai ajunge vreodată în finala UCL?

Tot aud oameni spunând că fotbalul a ajuns să fie doar marketing, cu aerul acela.. știu ei cum stă treaba. Nu, nu e adevărat. Marketingul a intuit că fotbalul are succes. Pentru că fotbalul produce mereu povești uimitoare despre succese, despre înfrângeri și iar victorii, despre pasiune, despre muncă, talent, seriozitate. Da, toate aceste mari cluburi au în spate astfel de mari povești dar e o iluzie stupidă să creadă că ei dețin monopolul marilor mituri și legende ale fotbalului.

Viața e mereu plină de surprize, chiar și în formatul marketizat al marelui fotbal european încă mai apar povești:
Atalanta supraviețuiește din greu, decenii la rând, în mlaștinile promovărilor/retrogradărilor dar se califică de trei ori la rând în grupele UCL și marchează 255 de goluri în 3 campionate consecutive – 98 în campionatul trecut!
Leipzig face semifinală în Champions League, la patru ani după ce a promovat în Bundesliga. Sigur, sunt bani mulți acolo dar sunt bani și în alte echipe care n-au avut succes sportiv.
Ajax, o fostă mare echipă, e la câteva minute de o nouă finală Champions, după 15 ani și pierde în ultimele secunde la Tottenham, o echipă care juca în cupele europene din douăzeci în douăzeci de ani.
Cum să progreseze fotbalul, cum să apară povești noi, câtă vreme cele 12 vor să aibă monopol? Mereu aceiași, mereu fiecare cu fiecare, European Super League pare a fi fost inventată de Cersei și Jamie Lannister, plictisiți de turnirurile proprii.

*nu știti bancul? e foarte tare și sec, mai ales în engleză: some people in a conference; the speaker (maybe German, maybe English) says to the audience: let’s have a little exercise, please: raise one hand if you like French and raise them both if you are French.

Photo – copyright Traian Panghe, Lisabona, 2017