Categories
literature psiche scrieri

Doar o nuntă și o înmormântare

Auzi, măi mama, da’ eu am prins-o pe baba Alixandra, străbunica? 
Da… n-o mai ții tu minte da’ ai prins-o. Aveai trei ani, tot dădea și ea să te tină in poală și tu te strâmbai că mirosea urat și fugeai de lângă ea. 
Da’ a murit până m-am facut eu mai mare… 
Da, prin ’75 sau ’76 a murit;  ce-am mai pătit atunci…  Costică, văru lui tata, se pregătea de nuntă cu Ionica. Taică-său, unchiu’ Nicu, era toată ziua pe tren de la Constanța la Făcăeni, pregătea nunta aici, dup-aia se ducea s-o ingrijească pe baba Alixandra, că trăgea sa moara. Stătea bunică-tău la ea la căpătâi, era și nea Oaie care avea grija de ea. Mai mergea pe la țară unchiu-tău Marian și ne mai zicea, am fost și eu cu tata și cu tine o dată. 

Așa.. și cum a fost?
Păi a venit ziua nuntii. Era duminică. Pe la 10 dimineață ne trezim cu unchiu’ Nicu la noi. 
Eram cu Marian, unchiu-tău, nevastă-sa , noi două făceam cozonaci, colaci, pregătiri de nuntă. 
Și se pune unchiu’ Nicu la masa și zice – a murit mama. Eu cu Doinița am rămas cu mâinile în cocă. Când? 
Iete azi-noapte, acu’ vin de la Făcăeni. 
Tocmai coborâse din tren. Dacă stăteam lânga gară, la noi trăgeau toti când veneau în Constanta. 
Și ce facem, l-am întrebat toți.
Păi ce să facem, zice Nicu, facem nunta azi și mâine mergem s-o-ngropăm pe mama. Da’ nu le spuneti nimic la rudele lu’ Ionica. La nimeni nu mai spuneti. Să vină oamenii, că dacă află cineva, nu mai vine nimeni la nuntă. 
Și ne-am imbrăcat toti de nunta; am mers la restaurant și-am dansat si-am chiuit. Să nu se prinda lumea. Nea Nicu stătea țeapan la hore cu nevastă-sa, tanti Marioara, da’ dansa si el, ce să facă? Și-am stat până dimineața, am dansat găina, am intrat la hore, ce-am mai chiuit si eu… 
Știam eu, taică-tău, Marian, Doinița si parcă surorile lu’ Nicu, tanti Neta și tanti Lenuța. Nici lui Costică nu i-au zis. 
Si după ce s-a strigat și s-a strâns darul, a numărat Nicu banii, i-a dat lui Costică și i-a zis – acu hai la Făcăeni, c-a murit mă-ta mare. 
Nevastă-sa, Ionica, să leșine, că de ce nu ne-ati zis?…  Plângea și ea si mă-sa, ziceai ca murise bunica lor… 
Si-am plecat toti la Făcăeni. Direct de la nunta, toți bărbatii beti – taică-tău, Marian, Ionel, Costică, Enache, toți. Unchiu’ tău Nicu era singurul treaz. 
Noi am trecut fuga pe-acasă să ne schimbăm și să te luăm de la vecini, unde te lăsasem, la tanti Lucica, o mai tii minte?…  da’ unchiu-tău a ajuns la priveghi în costum si cu floarea de socru mare în piept. 
Și-au luat-o de la capăt, ca la înmormântare, s-au așezat la masă, au mâncat, au băut, femeile mai boceau, bărbații mai dormeau. Două zile si două nopti. 
Și tin minte ca acuma, când s-a terminat parastasul și-au plecat toti, am rămas numai familia, s-a uitat taică-tău și cu văr’ su Ionel la Nicu si i-au zis – hai, bre, nea Nicule, scoate vinu’, să bem, că ești socru mare! 
Tăceam și mă uitam la ea fără să respir, doar clipeam des. 
N-am știut povestile astea, nu mi-ati zis niciodată. 
Da, zice mama, uitându-se în zare înspre trecutul pe care tocmai il reînviase. Și nebunu’ de taică-tău, cu Enache, cu Marian și cu Ionel au ciocnit paharele și-au început sa chiuie. Și chiuia și unchiu-tău Nicu, plângea și chiuia. 
I-au trezit si pe Costică și pe Ionica. Ăștia când i-au vazut, s-au închinat și s-au culcat la loc. Așa au ingropat-o pe baba Alixandra. Cu chiuituri. 
A povestit toate astea fără să șovăie – era ca și cum își reînnoda firul vieții, torcând la el ușor, cu vocea, într-un ritm egal, înnodat la răstimpuri de zâmbete melancolice. Râdea aproape tăcut la mirările mele – păi da, ce-am mai trăit și noi, erai mic, nu știai… 
Viețile ne sunt cele mai frumoase povești. E suficient să le evoci, să le reînvii în minte și-n inimă și se deapănă singure.