Îmi amintesc de parc-ar fi săptămâna trecută când am ascultat prima oară Russians; eram în liceu, la un party, prin ’88; piesa fusese lansată prin noiembrie ’85, zice wiki, dar la noi ajungea greu. Sound-ul hipnotic al lui Sting și refrenul “I hope the Russians love their children too”. M-am ridicat de pe canapea și am pus-o pe repeat, târziu, în noapte, în sufrageria gazdei, înțesată de colegi.
E adevărat și că un detaliu îmi sunase strident în primele secunde – referirea la Reagan și dezacordul lui Sting, “I don’t subscribe to this point of view”; mi s-a părut straniu să aud ceva de rău despre Reagan și America, idolii, salvarea și reperele noastre morale. Am înțeles mai târziu că era un apel pacifist și că, de fapt, soluția nu e confruntarea perpetuă ci împăcarea și coexistența; sună psihanalitic, dar coerent, cred.
Reascult varianta interpretată de Sting recent și îmi dau seama că unele lucruri nu se schimbă niciodată în bine, dacă nu te confrunți cu tot ce te macină și nu întelegi – o altă mostră de concluzie la fel de psihanalitică pentru ruși și incapacitatea lor de a trăi într-o realitate dincolo de fantasmele lor medievale distrugătoare.
Și tot apropo de Sting, Syncronicity a fost primul șoc cultural anglo-saxon resimțit direct în plex: prin ’87 un amic de liceu mi-a împrumutat albumul tras pe bandă de magnetofon. L-am ascultat zile-n șir și-am făcut pe dracu’ n patru să cumpăr niște benzi originale BASF – aveam în casă ORWO, dar erau mai proaste – și să trag albumul. Pe piața neagră din Constanța găseai orice, da’ pentru unele chestii trebuia să te zbați; de fapt, să găsești filiera și tribul magnetofililor obsedați de benzi BASF. Am și acum albumul, într-un dulap străvechi, în sufrageria alor mei, demagnetizat demult. An artefact al unor vremuri pe care le credeam ajunse demult la apus, revenite…. surprise, după treizeci și ceva de ani, de la Răsărit.
An injured pregnant woman in a maternity hospital hit by Russian shelling in Mariupol, Ukraine, March 9, 2022. (AP Photo/Evgeniy Maloletka)/https://www.timesofisrael.com/proof-of-genocide-zelensky-rages-at-russia-for-bombing-ukraine-maternity-hospital/







Comments are closed.