Vorbesc mult despre filme în ultima vreme și mă uit să-mi bifez ce-mi mai rămăsese pe listă – un serial basc și unul norvegian. Adevărul e că vânez multe specimene europene în ultimii ani. Patria e probabil cel mai onest demers cinematografic produs vreodată despre conflictul din Țara Bascilor.

Primul lucru care surprinde pe parcursul întregii serii e absența aproape totală a spaniolilor; inamicul extern e peste tot dar lipsește cu desăvârșire. Camera se întoarce tot timpul spre interior, spre basci, spre ai noștri. Și descoperă acolo, de-a valma, agresori, victime, oameni care refuză sa fie parte din conflict și care sunt prinși între vagoane. Drama care se consumă la foc mocnit izbucnește cu furie spre final și e cu atât mai adâncă și rea cu cât e vorba mereu de ai noștri.

Și o obervație politică – ce urâtă e ipocrizia ideologică a stângii extremiste postbelice, în care ETA e parte din peisaj, alături de Brigate Rosse, Red Army Faction și altele. Pe de o parte, își șantaja antreprenorii locali, potențialii aderenți adică, să-și plătească no matter what contribuțiile (iar oamenii deveneau astfel civili-captivi pe terenul de luptă mare cât toată Țara Bascilor). Tot ETA îi făcea însă dușmani de clasă, dacă îndrăzneau să comenteze și refuzau să tot plătească.

Un film urât și negru din care mai rămânem cu o nuanță – oamenilor le era frică să se ridice împotriva nenorocirilor făcute de ETA împotriva alor lor, pe ideea că mda, totuși sunt ai noștri. Solidaritatea scopului comun, lupta împotriva ocupantului, e mai mare decât suma abuzurilor interne. Ce teoremă grea.

Occupied, după cum ghicim lesne din titlu, e cam tot despre asta. O serie norvegiană despre un viitor distopic care bate practic la ușă, pentru că acțiunea se petrece în anii 2020 și ceva, când Norvegia intră într-o criză de adversitate totală cu UE dar și cu Rusia, care-i lăsată să-și facă mendrele prin Scandinavia. Nordicii au acel stil frust, fără estetisme inutile, prin care ne arată în toată splendoarea fapte, cauze, efecte, atitudini și personaje. Nimeni nu e scutit de nimic, fiecare face orice ca să răspundă pentru propriile acțiuni sau să fie exonerat de consecințe.

Democrația faptelor și a consecințelor este însă grav avariantă de intervențiile rușilor care calcă în picioare, fără pic de scrupule, acest rai al responsabilităților individuale și politice. Cum reacționează norvegienii – politicieni, militari sau civili – la ocupația rusească a anilor 2022? Complicat și imprevizbil, chiar și pentru nordici cu ordinea și responsabilitatea în sânge. E fascinant cum o întreagă societate își modifică ADN-ul democratic, cum basculează percepția publică despre anumite personaje, de la trădători la eroi naționali și invers, în câteva zile, săptămâni și apoi în ani întregi. Chiar și la final, pentru mine a rămas fără răspuns întrebarea – Djupvik e sau nu un erou?

Photo – copyright Traian Panghe, Lisabona, 2017