Categories
cinemarte

Breaking Bad. Metamorfoza lui Kafka în cinci sezoane

Am revăzut lunile astea câteva seriale; recent, am terminat unul pe care îl reluasem dintr-un sentiment straniu – simțeam că mi-era atât de familiar și-n același timp nu-mi mai aminteam multe detalii- Breaking Bad. Alături de The Wire si Soprano mi se pare că formează Nesfânta Treime a celor mai tari seriale ever și cine știe dacă nu cumva înșiruirea lor nu mă trimite să revăd și The Wire cândva curând – pe Sopranos l-am reluat acum doi ani.

Viața și opera lui Walter White, ca să vorbim și-n clișee, are însă un pic mai mult decât cele două, nu degeaba probabil îl pun cel mai sus. Toată povestea imaginată, scrisă și descrisă de Vince Gilligan, cu Walt transformându-se aproape minut cu minut, e magnifică. E Metamorfoza lui Kafka rescrisă pentru cinema; sufletul lui Walt se chircește, se necrozează, devine dur și rigid ca platoșa unui gândac, într-un proces care se întâmplă lent, hipnotizant de lent. Toți cei care apucă să fie prinși în poveste sunt injectați cu veninul special al lui Gilligan și rămân paralizați, nemișcați.

Exagerez, dar nu asta fac mai toate marile povești transpuse în seriale? Toate marile povești tele-vizuale reușesc să creeze, de ani de zile, dependențe emoțională. În copilările, tot auzeam discuții între ai mei părinți, unchi, mătuși despre Poldark și nevastă-sa Demelza, despre Linia maritimă Onedine. Cu mintea mea de copil de atunci, scrutându-mi serios orizontul amintirilor de-atunci, îmi pare că și ai noștri erau la fel de marcați – ba chiar mai mult chiar, pentru ei erau niște premiere.

Și un cadou pentru toți fanii 🙂 – niște mostre încapsulate în episoade-sticluțe de 2-3 minute, adunate în Breaking Bad Original Minisodes. Eu le-am vazut aici și am râs rău de tot la unele.

Spoiler alert!


Și un mini-debate super-interesant cu Bryan Cranston și Aaron Paul și scenaristul Vince Gilligan – doar pentru cei care ați văzut serialul! Gilligan spune – pe la min 14.00 – ca uneori camera nu poate înregistra și nu ne poate arăta intensitatea electrizantă la propriu a jocului lui Cranston, atunci când o lasă să moară pe Jane, iubita lui Jesse. Mai devreme, pe la min 11.00, să-l ascultați chiar pe Cranston cum ne arată bornele psihologice pe care le-a pus ca să construiască acest drum al reacțiilor complexe pe care le avea în acele momente de actorie. E mare lucru să poți întâlni, pe același drum al creației, oameni care sunt pur și simplu sortiți să creeze împreună.