Ce m-a frapat din start la acest spot a fost senzatia de idee pusa cu mana, care suna bine in teorie dar care arata ciudat, tocmai pentru ca e o schema de gandire, nu o idee care tasneste pur si simplu. E-adevarat, nu-i usor sa comunici acest mix ciudat – bere-suc – dar incercarea de a desena o pseudo-ingemanare a doua elemente mi se pare, again, schematica si contra-productiva.

As fi cautat o abordare mai instinctuala, mai onesta, mai directa. Chiar si acest look&feel nelamurit de cartoon post-pop-moderno-hisperish adanceste senzatia ca e o constructie ciudata care ar prinde la… chiar la cine ar prinde? Prea copilareasca pentru youngsters, prea cool-hipsterish pentru copii, pisicainele asta pare ca sta asa, cu coada intre doua luntri. Iar openingul mi se pare ca seamana nepermis de mult cu un altul, la twix, din seria cu cele doua fabrici rivale. E si aici o schema – hai sa facem fabrici din caramizi vechi, british si cu gard inalt de fier forjat; wow; fix asa s-au gandit si ala de la Twix si aia de la Charlie and the chocolate factory samd

Astea sunt insa consideratii de om care se ocupa printre altele si cu reclamele, mai putin intalnite la oamenii obisnuiti. Acolo, reactiile se intind pe o plaja larga si lunga, de la Krapets pana la Sfantu Gheorghe – de la hahaha, simpatic, la what? ce-i strutocamila asta; bere-suc, bleah , ce prostie samd

Ce e insa ingrijorator azi pentru creatorii de reclame e violenta viralizatoare a reactiilor si un anume tip de cenzura stupida si intransigenta, in numele grijii pentru copii, de data asta; stindarde si cauze nobile gasesti oricum cu miile. Cineva, Ana Popescu, un nume usor generic, imi cer scuze daca e real (si pe mama o chema Popescu deci nada personal), atrage atentia, cu maxima grija si atentie la litera legii, ca reclama e inselatoare, ca trebuie interzisa imediat si alte cerinte maximale; argumentatia d-nei Popescu o gasiti aici.

Ok, reclama poate ca e stupida – eu cred ca e doar prost facuta dar nu conteaza, poate asta e sentimentul dominant printre privitori. Daca e asa, atunci sa-si poarte singura destinul in vanzari, sa fie taxata cu ramanerea vesinca la raft si asta e, end of story. Managementul analizeaza performantele si decide in consecinta.

Dar isteriile astea cum ca afecteaza copiii care or sa bea bere – what the fuck ?! – adica tu nu esti in stare sa iti feresti copilul de mii de tentatii si dai vina pe o reclama de la televizor? Pai un copil are zeci de ganduri si concluzii si idei daca vede cinci fotograme pe orice ecran – tv, tableta sau smartphone; chiar nu esti in stare, repet, ca adult, sa ii porti de grija si sa il ghidezi prin viata?

Interesant ar fi ce gandeste domnul RAC, invocat de grijulia doamnă Popescu. RAC, aka Consiliul Roman pentru Publicitate. Un ONG cu activitate cvasi-invizibila – poate se trezeste sa imparta o dreptate oarecare – rabinica, in doi peri, numai sa zica ceva. Pentru ca, pana una-alta, reclama a fost scoasa de pe posturile TV. Agentia pretinde ca atat au planificat sa o difuzeze; sigur, explicatii de PR pe care le crede fiecare in ce proportie doreste. Ce e cert e ca doamna Ana Popescu a invins. In locul celor de la Leo, as cauta-o sa filmez un testimonial cu marturia ei plina de satisfactie si apoi as face sa circule niste meme-uri cu pisicainele care-i toarna bere-suc pe masa si in cap.