o ilustrație de Corneliu Marin (primul din stânga sus), ilustrator și Graphic Designer la Grey, anii ’90-2000, făcută în 1998, primul meu an de advertising (și primul de Headvertising) cu creația din Grey (cred că era un cadou pentru CD-ul de la acea vreme, Sorin Predescu – primul din dreapta sus. Printre alții, Theodora Szabo, în dreapta lui Marin, Radu Nicolae, Alina Gherasim (lângă Predescu), Dani Macarie, primul din dreapta jos și mult-regretatul Dan Moldovan, lângă Macarie. În poză, Vârtosu bătrânul, Managing Director la acea vreme. Eu, primul din stânga sus, în spatele Theodorei S.

Descopăr, iată, scriind, că mi-e greu să spun că nu îmi place o campanie făcută de Șerban. Apasă și cântărește mult tot ce a scris și a făcut Alexandrescu ani și ani, peste 30 deja. Mai mult, e unul din idolii profesionali, alături de Boțan, poate imediat după Adrian, să fim drepți cu ierarhiile. Boțan e creativul român cel mai de succes în lume, cu o carieră de neegalat deocamdată. Șerban n-a plecat, a rămas mereu aici și nici n-a mai călcat prin multinaționale de vreo 27 de ani, cred, de când a lansat Headvertising. Îmi amintesc destul de exact, pentru că era și primul meu an în advertising și comentam pe terasă La Motoare cu colegi de agenție, ei admirativi – băi, s-a lansat Headvertising, cu Șerban Alexandrescu.. – eu cam nedumerit, nu știam de el, abia aterizasem în industrie de câteva luni.
As a copywriter, ca să zic așa, Alexandrescu ar fi primul în topul de copywriteri (mai ales că Boțan era Art de meserie) și i-aș mai pune pe Cătălin Dobre de la McCann, pe regretatul Bogdan Costin, dar și pe omonimul lui, Costin Bogdan. Am zis că vorbesc despre campanii și iată că vorbesc despre oameni.
Revin din nostalgii: nu-mi place campania Golazo pentru că nu are strălucire. E o idee mișto plată și ternă. De fapt mai mult plată deât mișto și mai mult ternă decât idee. Da, poate fi smart să te plasezi deliberat la firul ierbii; uite, noi dramatizăm, culmea! gesturile mărunte ale poporului microbist. Dar nu e fair și nici adevărat. Într-un fel, contrazice însuși spiritul brandului. Golazo e despre magnific în fotbal, numele pune în umbră deliberat și asumat, cred, celelalte sporturi. E reușita, e magia, e exclamația scoasă din minți de bucurie. Și Golazo vine acum cu micile reușite ale oamenilor. Woow.
Neah. Tern, slăbuț. Execuțiile sunt așa, o moarte a pasiunii; execuții în sufragerii vechi, în clădiri de birouri clasa B, poezia clasei muncitoare post-moderne și cam pauperă. Da, era mai dubios să filmezi la corporatiști în Barbu Văcărescu, măcar e o opțiune onestă și congruentă cu ideea. E genul de idee care nu duce practic nicăieri. ca și cum ai tras mașina-brand la punctul mort, ca să citez din vechi clasici (o să scriu o dată de ce nu mi-au plăcut niciodată, dar niciodată sclipitoarele campanii cu Dorel; sclipitoare, nu sunt ironic).
E ca și cum ți-ar spune povestea un unchi sfătos, deștept, ușor sastisit, care parchează ideile și le lasă așa, într-o rână. Sigur, te iluzionezi că îți faci treaba cu ele, îți mai loializezi un mic bazin de fani adevărați, oameni cu bun simț, modești, la locul lor. Mhm. Ca și cum advertisingul a obosit un pic să vândă aspirații și iluzii simpatice. Pentru că, să fim serioși și onești, niciodată n-a vândut advertisingul altceva decât iluzii.

Și îmi place Golazo asta cu atât mai puțin cu cât mi-amintesc o campanie foarte tare la Gazeta sporturilor, când au micșorat formatul ziarului și i-au pus pe ăia din redacție într-o mansardă scundă în care Vochin și Decebal Rădulescu dădeau cu capul de tavan. Am murit atunci, de nervi invidioși și de râs.
Ce să facem. Amicus Șerban, sed magis amica veritas. Sigur, nu c-ar fi adevărul absolut ce spun eu aici.
Cum spuneam și în altă parte,

comentez campanii pentru că e în job description-ul oricărui creativ. So, o să vorbesc despre campanii care-mi plac și despre cele care nu-mi plac. Evident că e un prag care-mi declanșează scrisul – îmi place atât de mult/mă enervează atât de tare. Și chiar dacă o să scriu cum aș fi făcut eu sau ce e greșit, nu înseamnă că fac analize ca să ies eu în față – me! me! Scriu pur și simplu despre advertising. Sigur, dacă cineva râde citind ce scriu aici și e suficient de curajos/inconștient să-mi dea un brief, God help us all. Mi-ar plăcea să dau și puncte Pang campaniilor, ca la vinurile lui Parker, dar mai e până-acolo. Deocamdată, PangSays.